Treci la conținutul principal

Cel mai durabil cartier de business din Germania

ÎÎn Frankfurt am Main se construiește viitorul: Acolo se construiește în prezent unul dintre cele mai mari și mai inovative cartiere de business din Europa. Denumit și „inima verde a Airport City“, Gateway Gardens este desemnat ca fiind primul cartier comercial din Germania care a fost certificat de către Societatea Germană de Dezvoltare Durabilă (germ. Deutsche Gesellschaft für Nachhaltiges Bauen, abr. DGNB) cu cel mai bun calificativ posibil: „DGNB-Gold”.

Astfel, în octombrie 2019, Europa-Center Gateway Gardens GmbH & Co. KG a atribuit Krafftanlagen Energies & Services contractul având ca obiect proiectarea, livrarea și montajul întregului sistem de protecție antiincendiu pentru parcarea subterană situată sub ansamblul imobiliar Europa Center, care are un număr total de 550 locuri de parcare pentru autoturisme. Vor fi livrate și montate aprox. 2.550 sprinklere, 28 hidranți interiori și unsprezece fitinguri de extracție pentru pompieri pe trei niveluri de parcare subterană în suprafață totală de 21.620 m². Pe cele 14 etaje se vor instala 41 hidranți interiori și 28 fitinguri de extracție pentru pompieri pe cinci case ale scărilor.

2550

sprinklere pe trei niveluri de parcare subterană

69

hidranți interiori în întreaga clădire

Kraftanlagen Energies & Services își va desfășura activitatea multidisciplinară în ansamblul de blocuri până în iunie 2022, fiind responsabilă pentru instalațiile de apă, care includ instalațiile de căldură, sanitare și de răcire. Finalizarea întregului cartier de business în suprafață de 35 hectare este planificată până în anul 2026. Gateway Gardens urmează să ofere un loc de muncă modern, situat într-o poziție favorabilă în trafic pentru peste 20.000 de oameni.

Printre provocările proiectului s-a numărat și desfășurarea lucrărilor în condițiile dificile impuse de măsurile de protecție împotriva Covid-19. În ciuda faptului că șantierul a trecut între timp prin mai multe lockdown-uri, lucrările se desfășoară conform calendarului, fără depășiri de termene. În ceea ce privește supravegherea lucrărilor de construcții, ne-am adaptat rapid la noile circumstanțe, de exemplu, ședințele de șantier se desfășoară în principal prin videoconferință. De asemenea, am reacționat flexibil și sigur în toate celelalte chestiuni, arătând că pe noi se poate baza toată lumea.

Momme KrauseTehnologie pentru construcții, manager regional Regiunea Nord