Ne bazăm pe competență și experiență

Suntem specializați în servicii care acoperă întreg ciclul de viață al instalațiilor nucleare. Planificăm și proiectăm, livrăm și instalăm – inclusiv la cheie – echipamente, sisteme și instalații de inginerie a proceselor în centrale nucleare și în centre de cercetare din țară și din străinătate. Executăm lucrări de mentenanță și inspecție, precum și lucrări de modernizare.

Junge Kraftanlagen-Mitarbeiter und erfahrener Kraftanlagen-Mitarbeiter diskutieren über einem Bauplan im Bereich Nukleartechnik

Acoperim întregul lanț valoric (de la managementul proiectelor până la proiectele EPC), bazându-ne pe prezența noastră îndelungată în industria nucleară germană, care a început odată cu construcția primelor centrale nucleare, precum și pe o foarte bună cunoaștere a clienților și a specificațiilor amplasamentului prin prezența noastră la fața locului.

Astăzi, competența noastră principală include în primul rând faza post-operațională, dezmembrarea instalațiilor nucleare, precum și proiectarea și livrarea instalațiilor pentru tratarea, condiționarea și eliminarea deșeurilor radioactive.

În megaproiectele europene emblematice precum CERN și ITER, inginerii noștri contribuie, prin activitatea lor de proiectare, la transpunerea ideilor de top ale cercetării în soluții la scară industrială.

Dezafectări și demontări instalații nucleare

Una dintre cele mai mari provocări ale tranziției energetice este oprirea centralelor nucleare germane. Grupul Kraftanlagen oferă soluții complete pentru post-exploatare, dezafectare-demontare și eliminare a instalațiilor nucleare.

Gestionarea deșeurilor

Suntem de mulți ani una dintre întreprinderile de top în proiectarea, furnizarea, montajul și operarea instalațiilor de tratare a reziduurilor și deșeurilor.

Montaj, service și construcție conducte

Realizăm proiectarea, livrarea și montajul sistemelor de inginerie a proceselor și tehnologie mecanică în centrale nucleare, instalații nucleare și centre de cercetare din țară și din străinătate. Executăm lucrări de mentenanță și revizie, precum și lucrări de modernizare.

Vitrificare

În anul 2021, Kraftanlagen Heidelberg se poate mândri cu 40 de ani de experiență în proiectarea, construcția și darea în funcțiune a instalațiilor de vitrificare a deșeurilor lichide puternic radioactive (HAWC, engl. high active waste concentrate) rezultate în urma reprocesării elementelor de combustibil nuclear.

Servicii de inginerie

Vasta noastră experiență în planificarea și proiectarea sistemelor și componentelor din instalațiile nucleare, în combinație cu expertiza noastră în materie de rezistență tehnică și analize de flux ne recomandă ca pe un furnizor holistic de servicii și în materie de oprire, dezafectare permanentă sau dezmembrare a unei instalații.

Inovații și tehnologii

Inovațiile de astăzi sunt prezentul de mâine: în cadrul proiectelor și colaborărilor, cercetătorii și inginerii noștri cu înaltă calificare dezvoltă soluții pentru centre de cercetare naționale și internaționale într-o mare varietate de discipline științifice, precum și pentru societăți de furnizare a energiei.

Radioprotecție

Operatorii de facilități nucleare au încredere în competența specialiștilor noștri în radioprotecție. Deținem aprobarea conform art. 15 din Legea privind radioprotecția (germ. Strahlenschutzgesetz) și suntem specializați în formare personal calificat în radioprotecție.

Formare profesională în domeniul tehnologiei sudurii

Obținem suduri de cea mai înaltă calitate prin formarea profesională temeinică a sudorilor și multă experiență. Formatori competenți le transmit participanților noștri la instruire toate cunoștințele necesare în procedurile de sudură actuale.

Descărcare certificate:

Kraftanlagen Heidelberg GmbH

Prezentare pe scurt a tuturor certificărilor și aprobărilor deținute de Kraftanlagen Heidelberg GmbH: